Îl găsim pe Etan ezrahitul – ca şi pe Heman, autorul psalmului precedent – printre înţelepţii pe care numai Solomon îi întrecea în înţelepciune (1 Împăraţi 4.31). Deşi proveneau amândoi din aceeaşi familie a lui Zerah, fiul lui Iuda, înclinaţiile lor spirituale erau total diferite. În timp ce Heman nu ne vorbea decât de gropi („groapa cea mai adâncă“), de locuri întunecoase, de furie şi de mânie, cuvintele care revin fără încetare în psalmul lui Etan sunt: „bunătate“ şi „credincioşie“. Aceste caracteristici divine sunt reamintite şi celebrate tocmai pentru a da un răspuns în faţa neliniştii cPsalmul 88Acest psalm constituie una dintre cele mai sumbre pagini din întreg Cuvântul lui Dumnezeu. În el nu găsim decât întuneric şi moarte. Nicio rază de lumină nu răzbate acolo; sufletul adâncit în necaz nu întrevede nicio cale de eliberare. Cu toate acestea, un slujitor al lui Dumnezeu a afirmat despre acest psalm că a fost singurul care l-a putut mângâia într-un timp de necaz. Mărturisindu-şi gândurile unui alt credincios, îi argumenta că, deşi trecuse prin zguduitoare nelinişti ale sufletului, când cerul i se părea închis, totuşi, consolat de acest psalm, a putut rămâne credincios. Este şi vreunul dintre cititorii acestor rânduri tulburat şi în aşteptare ca Dumnezeu să-l lumineze cu privire la starea lui şi să-i dea – sau să-l facă să regăsească – siguranţa mântuirii? Ei bine, însuşi zbuciumul său şi suspinele pe care le îndreaptă către Dumnezeu sunt o dovadă că el are viaţa divină în el însuşi; un necredincios n-ar suspina niciodată după Dumnezeu.„Dimineaţa Te întâmpină rugăciunea mea“, spune psalmistul (v. 13). Să-l imităm şi noi! Şi astfel, de îndată ce ne-am trezit la o nouă zi, să-I prezentăm Domnului întreaga agendă a zilei care începe, nu numai ceea ce ne nelinişteşte (Psalmul 5.3).Profunzimea neliniştii, a durerii şi a singurătăţii din unele versete ale acestui psalm ne îndreaptă gândurile înspre Acela care a suferit cel mai mult, înspre Întristatul suprem (de exemplu, v. 6-8 şi v. 16-18).are umpluse psalmul anterior. Este ca şi cum Etan ar fi scris această „învăţătură“ pentru a reanima credinţa fratelui său. Doi prieteni credincioşi au astfel privilegiul de a se încuraja unul pe altul la a avea sau la a-şi întări încrederea (Proverbe 27.17; 1 Samuel 23.16). Dumnezeu este bun, Dumnezeu este credincios – aşa Îl cunoaştem şi noi şi de un astfel de Dumnezeu se leagă credinţa noastră, chiar dacă evenimentele par uneori să contrazică această bunătate şi această credincioşie (citiţi 1 Corinteni 1.9; 10.13). Privind la împrejurări, suntem adesea cuprinşi de nelinişte, însă, dacă ne gândim la Domnul şi la dragostea Lui plină de credincioşie, nu ne vom pierde niciodată curajul.Versetele 3 şi 4 ne readuc în atenţie promisiuni făcute lui David şi seminţei Lui, adică lui Hristos (comp. cu 2 Samuel 7.16).