După ce s-au îndemnat între ei, „să cântăm…, să ne închinăm…, să ne plecăm genunchiul“, în Psalmul 95, credincioşii din Israel invită acum întreg pământul şi chiar natura să-i imite: „cântaţi…, binecuvântaţi…, închinaţi-vă înaintea Domnului“ (v. 1, 2, 9). Va veni ziua când popoarele păgâne îşi vor lepăda idolii şi când familiile naţiunilor vor da Domnului gloria şi puterea (v. 7). Pentru a exprima acest elogiu, cei răscumpăraţi nu aşteaptă Împărăţia Domnului. „A Lui fie gloria şi puterea!“ pot striga ei încă de acum (Apocalipsa 1.6). Şi aceasta, pentru că nu numai manifestarea gloriilor lui Hristos poate face inima lor să izbucnească în această laudă! Maiestatea, măreţia, puterea şi frumuseţea Împăratului întregului pământ sunt încă nevăzute, ascunse în sanctuarul ceresc (v. 6). Însă măreţul şi permanentul motiv al adorării celui credincios este dragostea Mântuitorului: „A Lui, care ne iubeşte şi care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său…“ (Apocalipsa 1.5).Acest psalm a fost compus şi cântat cu prilejul întoarcerii chivotului, imagine a lui Hristos, în mijlocul lui Israel (1 Cronici 16.23-30). Dar nu pentru a mântui lumea, ci pentru a judeca lumea va fi revenirea Domnului (v. 13; comp. cu Ioan 3.17, 5.22). El va exersa judecata asupra popoarelor cu dreptate (v. 10), cu adevăr şi după credincioşia Sa (v. 13; Psalmul 45.3,4).