Pentru a arăta că limbajul credinţei se deosebeşte radical de cel al legii, Pavel citează mai întâi din Deuteronom 30:12,13, care sună astfel:
Nu este în cer, ca să zici:
„Cine se va sui pentru noi în cer şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o împlinim?"
Nu este nici dincolo de mare, ca să zici:
„Cine va trece pentru noi dincolo de mare şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o împlinim?"
Ceea ce este interesant este că, în contextul lor din Deuteronom, aceste versete nu se referă deloc la credinţă şi la evanghelie, ci la lege în general, şi la porunca concretă. (Deuteronom 30:10b).
Dumnezeu spune că legea nu este ascunsă, distantă sau inaccesibilă. Nu e nevoie ca un om să se urce pană la cer sau să traverseze marea pentru a o găsi. Ea este aproape şi tot ce trebuie să facă oamenii este să asculte de ea.
Dar apostolul Pavel ia aceste cuvinte şi le aplică la evanghelie. El spune că limbajul credinţei nu-i cere unui om să se suie în cer ca să-L aducă de acolo pe Cristos jos. În primul rând, asta ar fi total imposibil şi în al doilea rând ar inutil, întrucât Cristos deja S-a coborât pe pământ la întruparea Sa!