Apostolul se adresează acum Neamurilor (Romani 11:13-24). Unii cred că el se referă aici la creştinii ne-evrei din Roma, dar contextul reclamă un auditoriu diferit, anume cel al Neamurilor, în general, spre deosebire de neamul Israel. Ne va fi mult mai uşor să înţelegem acest verset, dacă vom realiza că în aceste versete (13-24) Pavel se referă la Israel ca popor iar prin Neamuri, de asemenea, se înţelege conceptul de „naţiuni" sau „popoare". El nu se referă aici la biserica lui Dumnezeu, întrucât atunci s-ar putea deduce din textul dezbătut că biserica ar putea fi lepădată (Romani 11:22). Dar o atare concepţie este nebiblică.
Fiind apostol al Neamurilor, lui Pavel îi era cât se poate de uşor să li se adreseze direct. Procedând astfel, el îşi împlinea slujba.