Aici Pavel recurge la două metafore. Prima se referă la roadele dintâi şi la plămădeală iar a doua la rădăcină şi la ramuri. Roadele dintâi şi plămădeala se referă la pârga plămădelii, nu la fructe. La Numeri 15:19-21 citim că o parte a acestei plămădeli era dedicată Domnului, ca un dar ridicat. Argumentul avut în vedere aici este că dacă o parte a plămădelii este pusă deoparte, fiind închinată Domnului, toată plămădeala din care provine această parte este de asemenea dedicată Lui.
Cât priveşte aplicaţia, roadele dintâi se referă la Avraam. El a fost sfânt în sensul că a fost pus deoparte pentru Dumnezeu. Dacă lucrul acesta a fost valabil în cazul lui, este valabil şi în cazul posterităţii sale, al descendenţilor săi. Aceştia sunt puşi deoparte, rezervânduli-se o poziţie de privilegiu extern înaintea lui Dumnezeu.
A doua metaforă se referă la rădăcină şi la ramuri. Dacă rădăcina este pusă deoparte, tot aşa se întâmplă şi cu ramurile. Avraam este rădăcina în sensul că el a fost primul care a fost pus deoparte, de Dumnezeu, ca să formeze o nouă societate, distinctă de toate celelalte popoare. Dacă Avraam a fost pus deoparte, tot aşa s-a întâmplat şi cu cei ce au descins din el, în cadrul spiţei alese.