Chiar de la creaţia lumii, două atribute nevăzute ale lui Dumnezeu au fost etalate pentru ca toţi să le vadă: puterea Sa eternă şi divinitatea sau Dumnezeirea Sa. Termenul întrebuinţat de Pavel aici înseamnă divinitate sau Dumnezeire şi sugerează caracterul lui Dumnezeu, mai degrabă decât fiinţa Sa esenţială; glorioasele Sale atribute, mai degrabă decât Dumnezeirea Sa inerentă. Dumnezeirea Sa este percepută de la sine.
Argumentul lui Pavel este cât se poate de limpede: Creaţia implică în mod obligatoriu un Creator! Existenţa proiectului reclamă neapărat existenţa Proiectantului! Privind soarele, luna şi stelele, oricine poate şti că există Dumnezeu.
Răspunsul la întrebarea: „Dar care este situaţia păgânilor?" este următorul: ei sunt fără scuză. Dumnezeu li S-a revelat în cadrul creaţiei, dar ei nu au răspuns la revelaţia aceasta. Astfel, oamenii nu sunt condamnaţi pentru că au respins un Mântuitor de care n-au auzit niciodată, ci pentru că au fost necredincioşi faţă de ce puteau şti despre Dumnezeu.