O examinare atentă şi devotată a îndurărilor lui Dumnezeu, aşa cum au fost prezentate acestea în primele 11 capitole ale epistolei, nu poate să ne conducă decât la o singură concluzie, anume că trebuie să ne aducem trupurile ca o jertfă vie, sfântă, plăcută (acceptabilă) lui Dumnezeu. Prin trupurile noastre se înţelege „toate mădularele noastre" şi, prin extensie, întreaga noastră viaţă.
O predare totală din partea noastră va constitui o slujbă rezonabilă, pentru următorul motiv: dacă Fiul lui Dumnezeu a murit pentru mine, atunci cel puţin atâta pot face şi eu să trăiesc pentru El. „Dacă Isus Cristos este Dumnezeu şi dacă a murit pentru mine," spunea marele atlet britanic C. T. Studd, „atunci nici o jertfă din partea mea nu poate fi prea mare pentru El. Idee exprimată foarte poetic şi de Isaac Watts, în binecunoscutul imn: „Love so amazing, so divine, demands my heart, my life, my all." („în faţa unei iubiri atât de măreţe şi divine, trebuie să răspund cu toată inima, cu toată viaţa şi cu tot ce am şi sunt.")
Slujba (serviciul, slujirea) rezonabilă mai poate fi tradusă şi prin „închinare spirituală". Având dubla calitate, de credincioşi şi de preoţi, noi nu ne prezentăm în faţa lui Dumnezeu cu trupurile neînsufleţite ale unor animale jertfite, ci cu jertfa spirituală a vieţilor noastre predate. De asemenea, îi oferim slujirea noastră (Romani 15:16), lauda noastră (Evrei 13:15) şi bunurile noastre (Evrei 13:16).