În relaţiile noastre cu cei ce sunt din casa credinţei, trebuie să demonstrăm dragostea noastră printr-o afecţiune tandră, nu prin indiferenţă rece sau acceptare formală.

Ar trebui să preferăm să-i vedem pe alţii onoraţi, decât pe noi înşine. Odată, un slujitor preaiubit al lui Cristos se afla într-o anti-cameră, împreună cu mai multe oficialităţi de rang înalt, aşteptând să înceapă o şedinţă. Câteva din aceste personalităţi au ocupat deja loc la tribună, înaintea sa. Când a apărut în pragul uşii, sala a izbucnit în aplauze puternice în onoarea lui. Imediat el s-a dat înapoi, pentru a nu beneficia de onoarea pe care credea, sincer, că nu i se datora lui, ci celorlalte persoane.