Sfinţii care sunt în nevoie se găsesc pretutindeni - cei rămaşi rară lucru, cei care au fost împovăraţi de note de plată pentru servicii medicale, misionarii şi predicatorii uitaţi, care-şi desfăşoară activitatea în locuri îndepărtate, precum şi persoane în vârstă, ale căror venituri sunt foarte limitate. Adevărata viaţă a Trupului înseamnă să împărtăşim cu cei ce trec prin nevoi.
„Nerefuzând niciodată să oferim o masă sau un pat celor care au nevoie" (JBP). Astăzi nu mai e la modă a fi „primitori de oaspeţi", ospitalitatea fiind o artă pierdută. De multe ori se invocă faptul că cineva locuieşte într-un apartament sau o casă neîncăpătoare ca scuză pentru a nu-i primi pe creştinii aflaţi în trecere prin oraşul respectiv, în realitate, poate că nu dorim să ne deranjăm. Dar procedând astfel, uităm că atunci când îi omenim pe copiii lui Dumnezeu, asta echivalează cu a-L omeni pe însuşi Domnul Isus. Locuinţele noastre ar trebui să fie ca acel cămin din Betania, unde Domnul Isus se simţea atât de bine.