Pavel dă acum o serie de îndrumări pentru folosirea anumitor daruri. Lista nu cuprinde toate darurile. Este mai degrabă, ilustrativă, decât exhaustivă.
Darurile noastre diferă după harul care ne-a fost dat. Cu alte cuvinte, Dumnezeu, în harul Lui, dă daruri diferite unor persoane diferite. Şi Dumnezeu dă tăria necesară sau capacitatea de a folosi toate darurile ce ni s-au încredinţat. Astfel, avem răspunderea de a folosi aceste capacităţi încredinţate nouă de Dumnezeu ca nişte administratori înţelepţi.
Cei care au darul prorociei trebuie să prorocească după măsura credinţei lor. Un proroc este un purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, declarând cuvântul Domnului. în mesajul lui poate exista şi prezicerea, dar acesta nu e un element necesar prorociei. În biserica primară, scrie Hodge, profeţii erau „oameni care vorbeau sub înrâurirea imediată a Duhului lui Dumnezeu, transmiţând comunicaţii divine, referitoare la adevăruri doctrinare, după cum era cazul."
Lucrarea (slujba) lor ni s-a transmis sub forma Noului Testament. Astăzi nu se mai poate adăuga nici un supliment profetic inspirat la corpul de doctrină creştină (cuprins în paginile Noului Testament), întrucât credinţa a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna (vezi Iuda 3). Prin urmare, sensul unui proroc (profet) din vremea noastră ar fi acela al unuia care face cunoscută gândirea (mintea) lui Dumnezeu, aşa cum a fost revelată aceasta în Biblie. Iată ce spune Strong în legătură cu aceasta:
Toate prorociile autentice din perioada modernă nu sunt altceva decât republicări ale mesajului lui Cristos - vestirea şi expoziţiunea adevărului deja revelat în Scriptură.
Aceia dintre noi care au darul prorociei trebuie să prorocească după măsura credinţei noastre. Sensul acestor cuvinte ar putea fi: „În funcţie de regula sau norma de credinţă" - adică potrivit cu doctrinele credinţei creştine, aşa cum ne sunt descoperite acestea în Scripturi. Sau ar mai putea însemna: „proporţional cu credinţa noastră" - adică după măsura credinţei pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu. Majoritatea versiunilor adaugă aici cuvântul „noastre", dar el nu apare în textul original, dar articolul hotărât din textul original are, practic, valoare de pronume, în unele contexte.