Cei care au fost îndreptăţiţi prin credinţă sunt obligaţi să se supună autorităţilor pământeşti, care guvernează. De fapt toţi au obligaţia de a fi supuşi acestor autorităţi, dar apostolul se ocupă aici de credincioşi. Dumnezeu a creat instituţia guvernării umane, după Potop, când a decretat: „Oricine varsă sângele omului sângele lui să fie vărsat de om" (Geneza 9:6). Decretul acesta acordă autoritate oamenilor să judece cauzele penale şi să-i pedepsească pe infractori.
În orice societate organizată trebuie să existe autoritate şi supunere în faţa acelei autorităţi. Altminteri, am avea o stare de anarhie. Orice guvern este mai bun decât absenţa totală a unui guvern. Prin urmare, Dumnezeu a instituit guvernul omenesc şi nici un guvern nu există fără voia Lui. Asta nu înseamnă că El îi aprobă pe toţi conducătorii, căci El niciodată nu va încuviinţa corupţia, brutalitatea şi tirania! Dar realitatea rămâne că autorităţile care există sunt rânduite de Dumnezeu.
Credincioşii pot trăi o viaţă de biruinţă în cadrul unei democraţii, al unei monarhii constituţionale sau chiar într-un regim totalitar. Nici un guvern omenesc nu e mai bun decât oamenii care-l alcătuiesc. De aceea, nici un guvern nu este perfect. Singurul guvern ideal este o monarhie binefăcătoare, al cărei rege este Domnul Isus Cristos. E bine să ne aducem aminte că Pavel a redactat acest text privitor la necesitatea de a ne supune în faţa stăpânirii umane în timpul domniei împăratului Nero, de o cruzime şi răutate notorie. Pentru creştini aceasta a fost o perioadă întunecată, căci Nero i-a învinuit că ar fi provocat incendiul ce a distrus jumătate din Roma (incendiu pe care el însuşi l-a ordonat!). El a dat ordin să se toarne bitumen peste unii creştini, care au fost apoi aprinşi, constituind torţe vii, la a căror lumină s-au comis orgiile sale. Alţii au fost cusuţi în piei de animale sălbatice, fiind lăsaţi apoi în voia unor câini fioroşi, care i-au sfâşiat.