Dregătorul sau conducătorul - în persoana preşedintelui, a guvernatorului, primarului sau judecătorului - este un slujitor al lui Dumnezeu, fiind reprezentantul Domnului pe pământ. Poate că nu-L cunoaşte pe Dumnezeu personal, dar oficial el este totuşi omul Său. Astfel David l-a numit de nenumărate ori pe mârşavul rege Saul drept unsul Domnului (vezi 1Samuel 24:6,10;26:9,11,16,23). În pofida repetatelor încercări din partea lui Saul de a-i lua lui David viaţa, acesta nu a permis oamenilor săi să-i facă vreun rău regelui. De ce? Pentru că Saul era regele, unsul Domnului, numit, desemnat, rânduit de El.

Ca slujitori ai lui Dumnezeu, stăpânitorii (dregătorii, conducătorii) au datoria de a promova binele poporului, asigurând securitatea acestora, liniştea şi bunăstarea generală. Dacă cineva se încăpăţânează să calce legea, e normal să se aştepte că va da socoteală pentru acest act, întrucât guvernul are autoritatea de a-l aduce la judecată şi a-l pedepsi, în sintagma nu degeaba poartă sabia găsim o puternică declaraţie prin care Dumnezeu ne anunţă că a investit o putere şi o autoritate în toate formele de guvernare umană.

Sabia nu e doar un simbol inofensiv al puterii, căci dacă s-ar fi dorit să se transmită această ideea, s-ar fi recurs la termenul „sceptru". Ci sabia pare să reprezinte cel mai adecvat ideea de putere supremă a dregătorului, de a aplica pedeapsa capitală. Prin urmare, nu se poate afirma că pedeapsa capitală era destinată doar perioadei Vechiului Testament, şi că în Noul Testament ea nu şi-ar mai avea valabilitatea. Dimpotrivă, în acest verset din Noul Testament găsim o afirmare clară a principiului potrivit căruia guvernul are autoritatea de a lua viaţa infractorului care s-a făcut vinovat de o crimă ce merită această pedeapsă. Vin însă unii cu contra argumentul luat din Exod 20:13, unde, în ediţia King James Version, se spune „Thou shall not kill." („Să nu ucizi!") Dar porunca aceea se referă la interdicţia comiterii actelor de omucidere, de asasinat, şi nu la pedeapsa capitală. Prin urmare, pedeapsa capitală nu constituie un act de ucidere. Termenul din textul original ebraic tradus prin „a ucide" („kill" în ediţia KJV) are sensul concret de „asasinare", „omucidere cu premeditare", sens care apare în traducerea NKJV: „You shall not murder." („Să nu ucizi, să nu asasinezi!") În dreptul Vechiului Testament se prevedea pedeapsa capitală pentru anumite infracţiuni foarte grave. În ebraică, verbele obişnuite pentru „a omorî" şi „a înjunghia" sunt qătal şi hărag. Verbul „a ucide" (cu intenţie, răhats) este cel folosit în Cele Zece Porunci, traducerea greacă fiind la fel de clară în această privinţă.

Din nou apostolul ne aminteşte că dregătorul este slujitorul lui Dumnezeu, dar de data aceasta el adaugă cuvintele: un răzbunător al mâniei asupra celui care face răul. Cu alte cuvinte, pe lângă faptul că e slujitorul pe care ni l-a dăruit Dumnezeu pentru bine, el îl slujeşte pe Dumnezeu şi prin administrarea pedepselor pentru cei ce încalcă legea.