Domnul Isus se remarcă în primul rând prin faptul că este Fiul lui Dumnezeu cu putere. Duhul Sfânt, numit aici Duhul sfinţeniei, (unii comentatori consideră că sintagma „Duhul sfinţeniei" se referă la propria fiinţă sfântă a lui Cristos, adică la duhul Său uman) L-a demarcat pe Isus la botezul Său şi de-a lungul întregii Sale misiuni de săvârşire a miracolelor. Miracolele măreţe săvârşite de Mântuitorul în puterea Duhului Sfânt, au adus mărturie faptului că El este Fiul lui Dumnezeu. Când citim că El a fost declarat a fi Fiul lui Dumnezeu cu putere... prin învierea din morţi, e normal să ne gândim la propria Sa înviere. Dar textual versetul spune aici: „prin învierea morţilor", ceea ce înseamnă că apostolul s-a gândit probabil şi la învierea de către Cristos a fiicei lui Iair, a fiului văduvei din Nain şi a lui Lazăr. Cu toate acestea, nu există nici o îndoială că sensul principal pe care îl are în vedere versetul este acela al propriei învieri a Domnului.

Când spunem că Isus este Fiul lui Dumnezeu ne referim la faptul că El este un Fiu ca nimeni altul. Dumnezeu are mulţi fii. Toţi credincioşii sunt fiii Săi (Galateni 4:5-7). Chiar şi îngerii sunt numiţi fii (Iov 1:6:2:1). Dar Isus este Fiul lui Dumnezeu în sens unic. Când Dumnezeu L-a numit pe Dumnezeu Tatăl Său, iudeii au priceput îndată sensul corect al afirmaţiei, anume că Domnul Isus afirma egalitatea Sa cu Dumnezeu (Ioan 5:18).