Ierodion era probabil şi el sclav. Concetăţean al lui Pavel, poate a fost singurul sclav evreu din casa lui Aristobul.
Apoi unii din sclavii lui Narcis erau de asemenea credincioşi şi Pavel îi cuprinde şi pe ei în salutările sale. Nici cei ce ocupau poziţia cea mai de jos pe scara socială nu sunt excluşi de la cele mai alese binecuvântări ale creştinismului. Includerea sclavilor în această listă de nume ne aminteşte că în Cristos toate distincţiile sociale sunt şterse, pentru că toţi suntem una în El.