Ori de câte ori creştinii primari se deplasau de la o biserică la alta, ei purtau cu ei scrisori de prezentare. Asta era de mare folos pentru biserica vizitată şi pentru cel ce o vizita.

Aşadar apostolul o prezintă aici pe Fivi şi îi roagă pe credincioşi să-i facă o primire bună, ce i se cuvine unei credincioase adevărate, într-o manieră demnă de statutul de fraţi şi surori credincioşi ai ei. Apoi el îi roagă s-o ajute în toate privinţele şi o recomandă ca pe una care s-a consacrat în întregime lucrării de slujire a altora, între care s-a numărat şi Pavel. Poate că era o soră ce nu obosea nicicând, oferindu-le predicatorilor şi altor credincioşi din Chencrea ospitalitate.