Scrisoarea este adresată tuturor credincioşilor de la Roma, şi nu (cum este cazul altor epistole) unei singure biserici. Capitolul final al scrisorii indică faptul că existau mai multe grupuri de credincioşi care se strângeau laolaltă în oraş şi că acest salut îi cuprinde pe toţi.
Preaiubiţi de Dumnezeu, chemaţi să fie sfinţi. Aceste două denumiri minunate sunt valabile în cazul tuturor celor care au fost răscumpăraţi prin sângele scump al lui Cristos. Aceştia, peste care se odihneşte bunăvoinţa lui Dumnezeu, sunt obiectele iubirii divine în mod deosebit, ei fiind chemaţi să fie puşi deoparte pentru Dumnezeu, şi despărţiţi de lume - căci acesta este sensul termenului sfinţi.
Salutul caracteristic al lui Pavel combină harul şi pacea. Harul (charis) constituie o subliniere în limba greacă iar pacea (şalom) este salutul tradiţional ebraic. Unirea celor două elemente este deosebit de adecvată, deoarece mesajul lui Pavel constă în faptul că atât Neamurile credincioase, cât şi iudeii care cred sunt una în Cristos, un singur om.
Harul menţionat aici nu este harul care mântuieşte (cititorii scrisorii lui Pavel erau deja mântuiţi), ci harul care îi dotează şi îi umple de putere pentru a putea trăi viaţa creştină şi a putea sluji.
Pacea nu este atât de mult pacea cu Dumnezeu (căci sfinţii au deja acea pace, întrucât au fost îndreptăţiţi prin credinţă), ci pacea lui Dumnezeu, care domnea în inimile lor, pe când ei trăiau în mijlocul unei societăţi tulburate.
Harul şi pacea au venit de la Dumnezeu Tatăl nostru şi Domnul Isus Cristos, apostolul subliniind prin aceasta egalitatea Fiului cu Tatăl. Dacă nu ar fi decât un om, ar fi cât se poate de absurd să fie pus alături de Tatăl, ca unul care dăruieşte har şi pace. Ar fi ca şi cum am spune: „Har şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Abraham Lincoln."