Ori de câte ori a fost posibil, apostolul şi-a început scrisorile exprimându-şi aprecierea pentru orice aspect lăudabil la cititorii săi. (Un exemplu bun, demn de a fi urmat şi de noi!) Aici el îi mulţumeşte lui Dumnezeu prin Isus Cristos, mediatorul, pentru faptul că credinţa creştinilor romani se vestea în toată lumea. Mărturia lor de creştini era subiect de conversaţie pe tot cuprinsul imperiului roman, care constituia pe vremea aceea întreaga lume, din perspectiva celor ce trăiau în zona Mării Mediterane.