Întrucât creştinii romani au lăsat ca lumina lor să strălucească înaintea oamenilor, Pavel a fost constrâns să se roage pentru ei fără încetare. El Îl ia pe Dumnezeu ca martor al faptului că se roagă neîncetat, întrucât nimeni altul nu putea şti acest lucru. Dar Dumnezeu ştie - Dumnezeul pe care Îl slujea apostolul, cu duhul lui în evanghelia Fiului Său. Slujirea lui Pavel se făcea cu duhul lui. Nu era vorba de un exerciţiu religios, monoton, de o simplă recitare a unor rugăciuni sau rostire pe de rost a unor liturghi, ci o slujire scăldată în rugăciuni fierbinţi, pline de credinţă. Era o slujire de bunăvoie, devotată şi neobosită, aprinsă de un duh care îl iubea pe Domnul la modul suprem. Era o pasiune înflăcărată de a vesti vestea bună despre Fiul lui Dumnezeu.