Simpla posedare a legii nu este suficientă. Legea reclamă o ascultare desăvârşită şi continuă. Nimeni nu este socotit neprihănit doar pentru faptul că ştie ce spune legea. Singurul mod în care se poate obţine justificarea (îndreptăţirea) sub lege ar fi dacă cineva ar putea s-o respecte în toate privinţele. Dar întrucât toţi oamenii sunt păcătoşi, le este cu neputinţă să facă acest lucru. Aşadar, versetul acesta prezintă mai degrabă o condiţie ideală, decât un lucru realizabil prin forţele proprii ale omului.
Noul Testament ne spune în mod răspicat că omului îi este cu neputinţă să fie îndreptăţit prin ţinerea legii (vezi Fapte 13:39;Romani 3:20;Galateni 2:16,21;3:11). Dumnezeu niciodată nu a intenţionat ca cineva să fie mântuit prin lege. Chiar dacă ar putea cineva să respecte legea, de acum înainte, tot nu ar fi îndreptăţit, întrucât Dumnezeu îl va trage la socoteală şi pentru faptele trecute. Prin urmare, când se spune în versetul 13 că împlinitorii legii vor fi îndreptăţiţi, trebuie să înţelegem prin aceasta că legea reclamă ascultare şi că dacă ar putea cineva să dea dovadă de ascultare desăvârşită din ziua în care s-a născut, ar fi îndreptăţit. Dar realitatea sumbră şi dură este că nimeni nu poate da dovadă de asemenea ascultare.