Apostolul mai are o categorie de care trebuie să se ocupe; prin urmare, el pune acum următoarea întrebare: Sunt iudeii, cărora le-a fost dată legea, de asemenea pierduţi? Şi răspunsul la întrebare este: ”Bineînţeles, şi ei sunt pierduţi!"
Nu este nici o îndoială că mulţi iudei s-au considerat imuni de judecata lui Dumnezeu. „Cum ar putea trimite Dumnezeu un iudeu vreodată în iad?!" - spuneau ei. Pe de altă parte, în concepţia lor Neamurile erau numai bune pentru flăcările iadului! Dar Pavel trebuie să distrugă această pretenţie ne-realistă, arătând că, în anumite împrejurări, Neamurile ar putea fi mai aproape de Dumnezeu decât iudeii.
Mai întâi, el trece în revistă acele lucruri pe care iudeul le consideră ca avantajele sale principale, ce-i asigură o poziţie privilegiată în faţa lui Dumnezeu. El poartă numele de iudeu, deci de membru al poporului ales de Dumnezeu să-i fie al Lui pe acest pământ. Apoi iudeul se odihneşte în lege, care nu a fost însă niciodată concepută să-i ofere omului odihnă, ci, dimpotrivă, să-i trezească conştiinţa la realitatea păcătoşeniei sale. Iudeul se bucură în Dumnezeu, în singurul Dumnezeu adevărat, care a intrat într-o relaţie unică de legământ cu naţiunea Israel.