Explicând că judecata se va face după fapte, Pavel spune că Dumnezeu va da viaţă veşnică celor care prin stăruinţă în bine caută slavă, cinste şi nemurire. După cum am arătat, asta nu înseamnă că oamenii aceştia sunt mântuiţi prin stăruinţa lor în bine. Căci asta ar însemna că există o altă evanghelie. Nimeni nu ar putea trăi prin firea veche o astfel de viaţă, nimeni nu ar putea să trăiască astfel fără puterea divină. Orice persoană care se încadrează la această descriere a fost mântuit deja prin har, prin credinţă. Faptul că acea persoană caută slavă, cinste şi nemurire demonstrează că deja a fost născută din nou. Întreaga orientare a vieţii sale arată că persoana respectivă a fost deja convertită.
Omul acela caută slava cerului; cinstea care provine doar de la Dumnezeu (Ioan 5:44); nemurirea care caracterizează trupul învierii (1Corinteni 15:53,54); moştenirea cerească, nepieritoare, neîntinată şi care nu se veştejeşte (1Petru 1:4).
Dumnezeu va dărui viaţă veşnică tuturor celor care exemplifică în viaţa lor aceste dovezi ale experienţei convertirii. Viaţa veşnică este descrisă în mai multe feluri în Noul Testament. Este o posesiune actuală, pe care o primim în clipa în care suntem convertiţi (Ioan 5:24). Este o posesiune viitoare, de care vom avea parte când vom primi trupurile noastre glorificate (aici şi la Romani 6:22). Deşi este un dar care se primeşte prin credinţă, uneori este pus alături de răsplăţile primite pentru o viaţă de credincioşie (Marcu 10:30). Toţi credincioşii au viaţă veşnică, dar unii vor avea o capacitate mai mare de a se bucura de ea decât alţii. Această viaţă veşnică înseamnă mai mult decât existenţă rară de sfârşit; este o calitate a vieţii, acea viaţă mai abundentă pe care a promis-o Mântuitorul la Ioan 10:10. Este însăşi viaţa lui Cristos însuşi (Coloseni 1:27).