Dacă cei care caută binecuvântarea lui Dumnezeu, şi în special binecuvântarea îndreptăţirii, ar fi capabili s-o moştenească pe baza păzirii legii, atunci credinţa ar fi anulată iar făgăduinţa nu ar mai avea nici un efect. În acest caz credinţa este dată la o parte, întrucât credinţa este un principiu complet opus legii. Credinţa este o acţiunea de a crede, în timp ce legea este ceva care trebuie făcut? Făgăduinţa ar fi atunci fără nici o valoare, întrucât s-ar baza pe condiţii pe care nimeni nu le poate întruni.