Legea aduce mânia lui Dumnezeu, şi nu binecuvântarea Lui. Ea îi condamnă pe cei care nu reuşesc să păzească poruncile Sale în mod desăvârşit şi permanent. Şi întrucât nimeni nu poate face asta, toţi cei care sunt sub lege sunt condamnaţi la moarte. Este imposibil să fii sub lege fără să fii şi sub blestem.
Dar unde nu este lege nu este nici călcare de lege. Călcarea legii înseamnă violarea unei legi cunoscute. Pavel nu spune că acolo unde nu este lege nu este nici păcat, întrucât o faptă poate să fie inerent greşită, chiar dacă nu există lege care s-o condamne. Dar ea devine călcare de lege (transgresie) atunci când, de pildă, întâlnim un semn de circulaţie, pe care scrie: „Viteza maximă 35 km pe oră" iar noi circulăm cu 40 sau 50.
Iudeii credeau că moşteneau binecuvântarea prin faptul că aveau legea, dar tot ce au moştenit ei a fost călcarea legii. Dumnezeu a dat legea pentru ca păcatul să poată fi văzut ca o călcare a legii sau, ca să ne exprimăm în alt mod, pentru ca păcatul să poată fi văzut în toată păcătoşenia sa. El nu a rânduit niciodată ca legea să constituie calea mântuirii pentru călcătorii păcătoşi ai legii!