Pentru a confirma că Avraam este tatăl tuturor credincioşilor adevăraţi, Pavel adaugă paranteza din Geneza 17:5: „Te-am făcut tatăl multor naţiuni." Faptul că Dumnezeu a ales Israelul, ca membrii acestui popor al Său ales pe acest pământ nu înseamnă că harul şi îndurarea aveau să se limiteze la ei. Apostolul citează cu multă măiestrie o mulţime de versete din Vechiul Testament, pentru a demonstra că Dumnezeu a rânduit din totdeauna că va onora credinţa, ori de câte ori şi oriunde o va întâlni.
Sintagma: În prezenţa Celui în care a crezut continuă gândul de la 4:16: „...Avraam, care este tatăl nostru al tuturor."
Legătura constă în aceasta: Avraam este tatăl nostru al tuturor în faţa Aceluia (Dumnezeu) în care el (Avraam) a crezut, chiar Dumnezeul care dă viaţă morţilor şi rosteşte lucruri care nu există ca şi când ar exista deja. Pentru a înţelege această descriere a lui Dumnezeu, nu trebuie decât să privim la versetele care urmează. Dumnezeu dă viaţă morţilor - adică lui Avraam şi Sarei, căci deşi nu erau încă morţi fizic, ei erau fără copii şi trecuţi de vârsta la care ar mai fi putut avea copii (vezi Romani 4:19). Dumnezeu cheamă cele ce nu sunt ca şi cum ar fi - adică urmaşi fără de număr, în care aveau să fie cuprinse multe naţiuni (vezi Romani 4:18).