În versetele precedente, Pavel a subliniat că făgăduinţa i-a fost dată lui Avraam prin credinţă, şi nu prin lege, pentru ca să fie prin har şi să fie sigură pentru toată sămânţa. Asta ne conduce în mod foarte natural la considerarea credinţei lui Avraam în Dumnezeul învierii. Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam o posteritate fără număr, ca stelele cerului şi ca nisipul. Omeneşte vorbind, şansele împlinirii acestei promisiuni erau ca şi nule. Dar contrar nădejdii speranţelor omeneşti, Avraam a crezut, în speranţa că va deveni tatăl multor naţiuni, după cum îi promisese Dumnezeu la Geneza 15:5: „Aşa vor fi descendenţii tăi."