Dar această naraţiune a fost scrisă şi pentru noi. Credinţa noastră ne este socotită şi nouă ca dreptate, atunci când credem în Dumnezeu, care L-a înviat pe Isus, Domnul nostru, din morţi. Singura deosebire constă în aceasta: Avraam a crezut că Dumnezeu va da viaţă morţilor (adică, trupului său slab şi pântecelui sterp al Sarei). Noi credem că Dumnezeu a dat viaţă morţilor, înviindu-L pe Domnul Isus, cum arată şi C. H. Mackin-tosh:
„Avraam a fost chemat să creadă într-o făgăduinţă, pe când noi avem privilegiul de a crede într-un fapt împlinit. El a fost chemat să privească înainte, spre un lucru ce urma să fie înfăptuit. Noi privim în urmă, spre ceva care este deja înfăptuit, adică răscumpărarea realizată deja, atestată prin realitatea Mântuitorului înviat şi glorificat, stând la dreapta măririi în ceruri.”