...prin care ne bucurăm de acces la o poziţie de favoare indescriptibil de mare înaintea lui Dumnezeu. Noi suntem acceptaţi în Preaiubitul. Prin urmare, noi suntem atât de aproape de Dumnezeu şi atât de îndrăgiţi de El cât este Preaiubitul Său Fiu. Tatăl ne întinde sceptrul Său de aur, primindu-ne cu braţele deschise, ca pe fii ce suntem, şi nu ca pe străini. Harul acesta - sau starea aceasta de favoare - îmbracă toate aspectele poziţiei noastre înaintea lui Dumnezeu, poziţie care este tot atât de perfectă şi permanentă ca a lui Cristos, întrucât noi suntem în El.

Şi, ca şi când asta nu ar fi fost de ajuns, ne bucurăm de asemenea în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Asta înseamnă că aşteptăm cu bucurie vremea când, nu numai că vom privi ţintă la splendoarea lui Dumnezeu, ci noi înşine vom fi manifestaţi în glorie (vezi Ioan 17:22;Coloseni 3:4). Noi nu putem pricepe deplina semnificaţie a acelei speranţe cât suntem pe acest pământ, după cum nu vom înceta să ne minunăm de ea, dincolo, de-a lungul întregii veşnicii.