Acum ni se dă un alt motiv pentru care păcatul nu mai trebuie să aibă stăpânire asupra noastră, a credincioşilor. Primul motiv a fost acela că omul nostru cel vechi a fost răstignit cu Cristos (Romani 6:6). Al doilea motiv este că noi nu suntem sub lege, ci sub har.
Păcatul deţine controlul asupra unei persoane aflate sub lege. De ce? Pentru că legea îi spune ce să facă, dar nu-i dă şi puterea să înfăptuiască acest lucru. Iar legea stârneşte dorinţe latente în natura umană decăzută, de a face lucruri interzise. Este povestea veche de când e lumea, că „fructul oprit este dulce".
Păcatul nu are stăpânire asupra persoanei aflate sub har. Credinciosul a murit faţă de păcat. El a primit Duhul Sfânt, care locuieşte în el şi constituie puterea capabilă de a-l face să trăiască o viaţă sfântă. Iar credinciosul aflat sub har este motivat de dragostea sa pentru Mântuitorul, şi nu de frica de pedeapsă. Harul este singurul lucru care produce cu adevărat sfinţenie. După cum s-a exprimat Denney: „Nu constrângerea, ci inspiraţia este cea care ne eliberează de păcat. Nu Muntele Sinai, ci Muntele Calvar este cel care ne face sfinţi."