Până în acest punct, apostolul a descris o experienţă din trecutul său - respectiv, traumatica criză prin care a trecut, când a ajuns să simtă mustrarea de păcat, prin lucrarea legii.
Acum el revine la timpul prezent, descriind experienţa pe care a avut-o de la naşterea sa din nou: anume conflictul dintre cele două firi şi imposibilitatea de a găsi izbăvire de puterea păcatului dinăuntru, prin propriile sale eforturi. Pavel recunoaşte că legea este spirituală - adică sfântă în ea însăşi şi adaptată să fie de folos spiritual omului. Dar el îşi dă seama că este pământesc (carnal, firesc) întrucât nu are parte de biruinţă asupra puterii păcatului ce sălăşluieşte în viaţa lui. El este vândut păcatului. El se simte ca un sclav vândut, având ca stăpân păcatul.