S-ar părea din cele spuse anterior că Pavel are o atitudine critică faţă de lege.
Doar afirmase că toţi credincioşii sunt morţi faţă de păcat şi morţi faţă de lege. Or, asta ar putea crea impresia că legea este rea. Dar nu asta stau lucrurile.
La capitolul 7:7-13 el descrie în continuare rolul important pe care l-a jucat legea în propria sa viaţă, înainte de a fi mântuit. El subliniază că legea în sine nu este păcătoasă, ci ea doar descoperă păcatul din om. Legea a fost aceea care l-a mustrat cu privire la groaznica depravare din inima lui. Atâta timp cât s-a comparat cu alţi oameni, s-a văzut pe sine destul de respectabil. Dar de îndată ce a fost copleşit de pretenţiile legii lui Dumnezeu, a amuţit, simţindu-se condamnat.
Porunca care i-a dezvăluit cel mai mult păcatul din viaţa lui a fost a zecea: Să nu pofteşti! Pofta se naşte mai întâi în minte. Chiar dacă Pavel nu a comis alte păcate mai revoltătoare, el şi-a dat acum seama că viaţa sa este coruptă. El a înţeles că gândurile rele sunt la fel de păcătoase ca faptele rele. Gândirea sa era poluată. Viaţa sa exterioară era probabil ireproşabilă, dar viaţa sa lăuntrică era bântuită de orori.