Astfel, noi nu mai datorăm nimic „cărnii“, acestui creditor lacom şi crud (v. 12). Pentru că am devenit copiii lui Dumnezeu, iar Tatăl nostru nu admite să fim aserviţi! El Însuşi a plătit tot ceea ce noi datoram ca să devenim liberi, nemaidepinzând decât de El. Odinioară, sclavul roman putea fi eliberat şi, în situaţii de excepţie, chiar adoptat de stăpânul său, primind toate drepturile la moştenire. Este o slabă imagine a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru bietele făpturi căzute, întinate şi răzvrătite împotriva Lui! Nu numai că le-a acordat iertare, îndreptăţire şi eliberare completă, ci le-a făcut şi membri ai propriei Sale familii. Şi sunt pecetluiţi cu Duhul Său, prin care copiii lui Dumnezeu cunosc relaţia lor cu Tatăl. „Tată“ (Ava în ebraică) este deseori primul cuvânt pe care-l rosteşte desluşit un copilaş (v. 15,16; 1 Ioan 2.13b).Pe lângă această certitudine pe care ne-o dă, Duhul ne învaţă să facem să moară – adică să nu mai lăsăm să fie împlinite – faptele cărnii (v. 13). Şi, lăsându-ne conduşi de El, ne vom face cunoscuţi ca fii ai lui Dumnezeu (v. 14; comp. cu Matei 5.44,45), în aşteptarea clipei când vom fi înfăţişaţi astfel înaintea întregii creaţii (v. 19).