Cei care trăiesc după îndemnurile firii vechi vor muri, negreşit, nu numai fizic, dar şi veşnic. A trăi după îndemnurile firii vechi înseamnă a fi nemântuit. Lucrul acesta reiese clar din capitolul 8:4 şi 5. Dar de ce adresează Pavel aceste cuvinte unora care erau deja creştini? Lasă el oare să se înţeleagă că unii din ei ar putea să se piardă, până la urmă? Nu, dar apostolul adesea include în scrisorile sale cuvinte de atenţionare şi de avertizare, menite să-i facă pe cititori să se cerceteze pe ei înşişi - asta pornind de la convingerea că în fiecare adunare s-ar putea să existe unii care nu s-au născut niciodată cu adevărat din nou.
Restul versetului descrie trăsăturile care îi caracterizează pe credincioşii autentici. Prin puterea care le-o dă Duhul Sfânt, ei dau la moarte faptele trupului. Ei se bucură de viaţă veşnică, în momentul de faţă, urmând să intre în deplinătatea acelei vieţi când vor pleca de pe acest pământ.