Apoi Pavel recurge la ilustraţia cu olarul şi lutul, pentru a răzbuna suveranitatea lui Dumnezeu. Într-o zi, olarul intră în atelierul său şi zăreşte pe duşumea un morman de lut, fără nici o formă. El ia o mână din acest lut, o aşează pe roata sa şi plăsmuieşte un vas de toată frumuseţea. Are el dreptul de a proceda astfel?
Desigur, olarul este Dumnezeu iar lutul este omenirea păcătoasă şi pierdută. Dacă olarul ar lăsa-o de capul ei, ea s-ar duce toată în iad. Şi, procedând aşa, ar fi absolut drept şi echitabil. Dar Olarul, în suveranitatea Sa, alege o mână de păcătoşi, îi mântuieşte prin harul Său şi-i face să se conformeze chipului Fiului Său. Are El dreptul să procedeze astfel? Nu uitaţi că El nu-i condamnă pe toţi în mod arbitrar să meargă în iad, întrucât ei deja sunt condamnaţi de propria lor încăpăţânare şi necredinţă.
Dumnezeu are puterea şi autoritatea absolute să facă dintr-o parte a lutului un vas de cinste iar din altă parte a lutului un vas de necinste. În situaţia în care toţi sunt nevrednici, El îşi poate revărsa binecuvântările peste cine decide El, nerevărsându-le peste alţii peste care a decis să nu le reverse. „Acolo unde toţi sunt nevrednici," scrie Barnes, „lucrul suprem la care ne putem aştepta este ca El să nu-i trateze pe nici unii cu nedreptate."