Şi astfel, plângând pentru concetăţenii săi, Pavel trece în revistă extraordinarele privilegii de care au parte ei. În primul rând, sunt israeliţi, membri ai străvechiului popor ales al lui Dumnezeu.

Dumnezeu a înfiat acel popor să-I fie fiul Său (Exod 4:22) şi Şi-a izbăvit poporul din Egipt (Osea 11:1). El a fost pentru Israel un Tată (Deuteronom 14:1) iar Efraim a fost întâiul Său născut (Ieremia 31:9). (Efraim este, în acest context, un nume alternativ al poporului Israel.)

Şechina sau norul de slavă a simbolizat prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul israeliţilor, călăuzindu-i şi ocrotindu-i.

Apoi Dumnezeu a încheiat legăminte cu Israel, nu cu Neamurile. Astfel, cu Israel a încheiat El Legământul Palestinian, prin care li s-a promis israeliţilor teritoriul ce se întinde de la Râul Egiptului până la Eufrat (Geneza 15:18). De asemenea, cu Israel va ratifica El, încă în viitor, Noul Legământ, făgăduind „perpetuitate, convertirea lor viitoare şi binecuvântarea peste un Israel pocăit (Ieremia 31:31-40)

Lui Israel i s-a dat legea. Israeliţii au fost singurii receptori ai legii. Ritualurile încărcate de semnificaţie şi slujba dumnezeiască legată de cortul din pustiu şi de templu au fost date Israelului, precum şi preoţia. Pe lângă legămintele menţionate mai sus, Dumnezeu a făcut făgăduinţe nenumărate Israelului, că-l va ocroti, că-i va dărui pace şi prosperitate.