I. LOCUIREA ÎN MOAB (1:1-5)
Încă din primele cuvinte ale cărţii facem cunoştinţă cu o familie de evrei care a părăsit Betleemul (casa pâinii) din Iuda (laudă) din cauza foametei, stabilindu-se la sud-est de Marea Moartă. Părinţii erau Elimelec (Dumnezeul meu este Rege) şi Naomi (Plăcuta mea). Fiii se numeau Mahlon (bolnăvicios) şi Chilion (tânjire). Ar fi fost mai bine să rămână în ţara lor, încrezându-se în Dumnezeu, decât să emigreze în Moab. Efrata (rădăcina eframiţior), denumirea străveche a Betleemului, înseamnă rodnicie.
Timpul judecătorilor a fost caracterizat prin declin moral. Prin urmare, nu ar trebui să surprindă faptul că ţara este afectată de foamete, pe care Dumnezeu a promis că o va trimite ca disciplinare pentru neascultare. Elimelec nu trebuia să părăsească Ţara Promisă, şi în nici un caz nu trebuia sa se stabilească în Moab. Oare nu citise niciodată textul de la Deuteronom 23:3-6? De ce nu s-a stabilit pe teritoriile fraţilor săi, la est de râul Iordan? Şi astfel şi-a condus familia din ţara celor vii într-un loc al morţii şi nerodniciei (nici Mahlon, nici Chilion nu au avut copii).