La sfârşitul zilei, ea a treierat ceea ce culesese şi a constatat că are cam o efă de orz, ceea ce însemnat o cantitate apreciabilă. Aşa trebuie să procedăm şi noi în studierea Cuvântului, respectiv să ne însuşim adevărurile de mare preţ descoperite în el, punându-le în practică.

În Boaz vedem ilustrate multe din calităţile excelente ale lui Cristos. Boaz era un om foarte bogat (v. 1). Totodată avea toată compasiunea pentru străin, pentru cel care nu avea nici un drept să beneficieze de favorurile sale (v. 8,9). El ştia totul despre Rut înainte de a o fi cunoscut (v. 11), după cum Domnul cunoaşte totul cu privire la noi, chiar înainte de a ajunge să-L cunoaştem noi. El a servit-o pe Rut cu toată gingăşia, toate nevoile ei fiind împlinite (v. 14). I-a acordat protecţie şi prosperitate în viitor (v. 15, 16). În aceste gesturi de har vedem o anticipare a îndurărilor ce avea să ni le descopere Ruda noastră Răscumpărătoare.