Trezindu-se pe la miezul nopţii, Boaz a descoperit-o pe Rut la picioarele sale. Departe de a o certa, el a binecuvântat-o, după ce ea i-a cerut să exercite rolul de rudă răscumpărătoare. Termenul aripi de la 2:12 este pluralul aceluiaşi cuvânt tradus aici prin „aripă". Boaz o lăudase pe Rut pentru că a căutat refugiu la Iehova. Prin urmare, cum ar fi putut să refuze el să-i acorde refugiul pe care i-l solicita ea în virtutea legilor lui Iehova? În plus, era o femeie virtuoasă, una din acelea al cărei preţ îl întrece cu mult pe cel al giuvaierelor (Proverbe 31:10). El a elogiat-o pentru loialitatea ei, spunând că bunătatea din urmă de care a dat dovadă (adică devotamentul manifestat faţă de el) o întrece chiar pe cea dintâi (adică faptul că şi-a lăsat casa şi familia, rămânând alături de Naomi).

Legea lui Moise cerea ca atunci când un om murea fără copii, o rudă apropiată să se căsătorească cu văduva (Deuteronom 25:5-10), perpetuând astfel numele familiei şi împiedicând înstrăinarea pământului acelei familii. Era cu atât mai importantă în cazul unui om care murea fără să fi avut un fiu ca cineva să se căsătorească cu văduva lui, pentru ca să se nască un fiu care să asigure perpetuarea numelui.

Dar, cum ştim, Rut a rămas văduvă, fără copii. Întrucât Boaz era rudă cu Elimelec, el era eligibil de a exercita rolul de rudă răscumpărătoare care s-o ia de soţie pe Rut. De fapt, era nu doar eligibil, ci şi dornic s-o facă.