10

Noiembrie

Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui DUMNEZEU. Romani 7.22

Fiecare credincios adevărat va spune din inimă aceste cuvinte. Legea în acest capitol este denumită „legea primită de mintea mea" (vers. 23). Omul dinăuntru este cugetul curat şi viaţa. El are plăcere în acele lucruri care îi plac şi lui Dumnezeu. Unii credincioşi oftează sub marea jale: „Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac" (vers. 19). De unde vine aceasta? Astfel de suflete nu sunt libere, sunt preocupate de ele însele nu sunt libere de ele, sunt sclavii voinţei proprii. Ei nu au recunoscut încă COMPLETA DISTRUGERE a EULUI, pentru care s-a dat sentinţa de moarte pe cruce şi nu savurează încă starea nouă ÎN Cristos.
În asemenea cazuri natura (firea) cea nouă este în lanţuri şi astfel este frânată să se dezvolte liber. Din această cauză, interesele personale ocupă locul dintâi şi nu interesele lui Dumnezeu. Ce viaţă săracă, fără bucurie şi fără fericire! Omul este plin de el însuşi şi de preocupările sale. Împrejurările grele, necazurile şi încercările prin care lasă Dumnezeu să treacă astfel de oameni, pentru a învăţa creşterea în duh nu vor fi o pricină de înălţare ci mai degrabă una de nemulţumire.
De aceea, să stăm neclintiţi în libertatea pentru care Cristos ne-a eliberat. Atunci se va dezvolta natura cea nouă şi se va arăta în umblarea noastră Voinţa şi dorinţele noastre vor fi în acord şi dependenţă cu voinţa lui Dumnezeu. Atât timp cât omul se va gândi numai la experienţele sale, va striga tot timpul: „O nenorocitul de mine!" El are plăcere de legea lui Dumnezeu, dar în sinea lui nu are putere de a o îndeplini. Nu te mai uita la tine. Uită-te ţintă la Dumnezeu care în Isus Cristos a făcut totul pentru tine!
„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?" (Gen. 18.14).