Sămânța bună

În doar unsprezece săptămâni, din decembrie 1521 până în februarie 1522, Martin Luther (1483‑1546) a tradus Noul Testament în limba germană, la Castelul Wartburg de lângă Eisenach. El a redat ultima parte a versetului nostru, „din prisosul inimii vorbește gura“, printr‑o expresie care a creat și a rămas cunoscută și astăzi ca proverb. Este adevărat – atunci când un subiect ne entuziasmează, noi le povestim și altora despre el. Nu ne putem abține, nu putem păstra tăcerea. Dacă vacanța noastră a fost minunată, le povestim colegilor despre ea. Dacă echipa preferată de fotbal a câștigat pe neașteptate, vrem ca toată lumea să știe despre aceasta. În cazul persoanelor îndrăgostite, ochii lor vorbesc și poți spune după purtarea lor ce se întâmplă în inimile lor. Ceea ce ne ocupă gândurile ne va umple vorbirea. Totuși, acest lucru este valabil și pentru lucrurile rele. Biblia spune: „Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, curvii, furturi, mărturii false, hule“ (Matei 15.19).

Ca și creștini, suntem asigurați de El și vrem să vorbim despre El! A suferit și a murit pentru noi, a fost pedepsit pentru păcatele noastre și ne‑a salvat. El ne îndeamnă: „Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea“ (Fapte 18.9). Când primii creștini trebuiau să se justifice pentru că vorbeau despre Isus, ei au spus: „Căci noi nu putem să nu spunem ceea ce am văzut și am auzit“ (Fapte 4.20). Acest lucru este valabil și astăzi! Acesta este motivul pentru care cei care cred în Isus Hristos continuă să le ceară insistent celorlalți oameni, deci și vouă: „Împăcați‑vă cu Dumnezeu!“ (2 Corinteni 5.20).