28

Octombrie

Totuşi temelia tare a lui DUMNEZEU stă nezguduită, având pecetea aceasta: DOMNUL cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui. 2 Timotei 2.19

Ce bine că Dumnezeu cunoaşte pe poporul Său, pe fiecare din ai Săi pe care i-a răscumpărat prin sângele cel scump al Fiului Său! El ne iubeşte şi ne îngrijeşte în mijlocul unei lumi care se îndreaptă spre judecată. Chiar dacă toată lumea arde, ai Săi stau pe temelia tare, neclintită şi nezguduită. Dacă ei trăiesc pe gheţurile Groelandei sau în arşiţa Africii, în China sau în alt loc de pe acest pământ El cunoaşte pe ai Săi. Ochiul lui plin de iubire se uită la ai Săi, El le ascultă rugăciunile lor şi le cunoaşte la toţi necazurile lor. Mâna Lui nu este prea scurtă pentru a-i ajuta, dragostea Lui nu-i lasă niciodată.
Desigur că adesea cărarea credincioşilor nu trece numai printre palmieri, deoarece El este preocupat de creşterea răscumpăraţilor pentru a-i forma şi a-i curăţa de toată zgura şi de a încerca credinţa lor.
Otto Funcke povestea că la înmormântarea tinerei sale soţii decedată la prima naştere, un bătrân s-a apropiat de el şi i-a spus în şoaptă: „Eu vă felicit domnule pastor." - „Eu ştiu că m-am răsculat ca şi când ar fi vorbit un nebun cu mine." „Dumneavoastră mă felicitaţi? Ce înseamnă aceasta?" - Dar bătrânul a continuat: „Dumnezeul nostru trebuie să aibă gânduri mari de binecuvântări cu dumneavoastră, altfel nu v-ar fi călăuzit pe aşa cărări adânci." Acestea le-a spus cu vocea plină de jale şi cu ochii plini de lacrimi. „Dacă nu mi-ar fi vorbit astfel m-aş fi înfuriat, dar aceste cuvinte mi-au căzut aşa pe inimă ca un balsam şi m-au mângâiat în durerea mea."
Dorim ca Dumnezeu să-şi poată împlini voia Sa în noi? Dacă da, atunci nici un necaz nu este prea mare, niciodată cuptorul nu este prea aprins, nici preţul prea mare faţă de nemărginita binecuvântare pe care ne-o aduce supunerea întreagă faţă de El.