Domnul este aproape GBV

În lume domnește neînțelegerea; în cercul creștin însă ar trebui să domnească unitatea: „Fiți toți cu același gând“. Acest „același gând“ în părtășia creștină nu poate exista decât dacă fiecare în mod individual este îmbrăcat cu un duh de smerenie – al gândirii care era în Hristos Isus (Filipeni 2.2‑5). Aproape toate neînțelegerile dintre credincioși sunt cauzate de vanitate și de înfumurarea nejudecată a cărnii, care caută întotdeauna să fie prima și cea mai prețuită (Luca 22.24). Dacă nu avem gândul lui Hristos, ori vor fi conflicte, ori vom forma o falsă unitate în jurul propriilor noastre idei.

Având același gând, cel al Domnului, vom fi conduși în mod natural să fim miloși. „Îndurările Domnului nu se sfârșesc. Ele sunt noi în fiecare dimineață“ (Plângeri 3.22,23). Neînțelegerile oricât de mici dintre frați pot împiedica sentimentele de compasiune. Deci, pentru ca simțirile împreună să nu înceteze, trebuie să fie motivate de dragoste. De aceea, îndemnul următor este să fim „plini de dragoste frățească“. Nu este vorba de a iubi după normele omenești, ca în relațiile naturale, oricât de corecte ar fi ele la locul lor, ci de a iubi ca fiind uniți împreună în relațiile divine ale familiei lui Dumnezeu.

Dragostea divină îl va conduce pe cel credincios să fie milos și smerit; dragostea omenească conține adesea un puternic accent de egoism. Dragostea divină ne va îndemna să luăm parte la durerile altora, uitând de noi înșine. La fel și Hristos, El nu S‑a gândit la confortul și la siguranța Sa, ci S‑a întors în Iudeea, unde oamenii căutau să Îl omoare cu pietre, pentru a plânge acolo alături de cele două surori puse la încercare de moartea fratelui lor (Ioan 11.8,35).

H. Smith