Domnul este aproape GBV

După ce l‑a născut pe Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; și a născut fii și fiice. Și toate zilele lui Enoh au fost trei sute șaizeci și cinci de ani. Și Enoh a umblat cu Dumnezeu; și nu a mai fost, pentru că Dumnezeu l‑a luat.

Geneza 5.22‑24

Enoh a făcut parte din cea de‑a șaptea generație de la Adam, iar Noe a făcut parte din a zecea. După mulți ani, Dumnezeu l‑a chemat pe Avraam să iasă din cetatea Ur, din Caldeea, patriarhul făcând parte din cea de‑a douăzecea generație de la Adam. În ce ne privește pe noi, cei care trăim cu atât de multe generații mai târziu, de asemenea suntem chemați să‑I fim plăcuți Domnului, până când El va veni.

Enoh, potrivit semnificației numelui său, a fost un om instruit sau dedicat. Dumnezeu l‑a instruit pe Enoh vreme de trei sute de ani după ce s‑a născut fiul său, Metusala. Acesta a devenit cel mai bătrân om de pe pământ și a murit chiar înainte să vină potopul. Noi știm că judecata lui Dumnezeu va veni, însă nădejdea noastră este în Domnul Isus care va veni, poate chiar astăzi. Să fim gata și să învățăm de la Enoh cum trebuie să umblăm cu Dumnezeu! „După ce l‑a născut pe Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; și a născut fii și fiice.“ Ce înseamnă aceasta? Nașterea primului său fiu l‑a făcut pe Enoh să umble cu Dumnezeu, să se sprijine pe El, să fie cu El în tot timpul, în orice situație, și să‑I fie plăcut (Evrei 11.5). Toate acestea l‑au ajutat pe Enoh să‑l învețe pe fiul său cu privire la Dumnezeu și să fie un exemplu pentru el.

Enoh trebuie să fi învățat cum să‑L introducă pe Dumnezeu în toate detaliile vieții sale. Pentru noi astăzi, aceasta înseamnă să petrecem timp cu familia noastră și cu frații și cu surorile noastre. Dorința Domnului este ca noi să‑i instruim pe cei din generația următoare și să fim un exemplu pentru ei. Scopul lui Dumnezeu este ca ei, la rândul lor, să învețe să umble cu El și să facă acest lucru până când Domnul va veni.

A. E. Bouter