2

Ianuarie

DIMINEAŢA

Stăruiţi în rugăciune. Coloseni 4:2

Este interesant să observi cât de mult din Scriptură este dedicat rugăciunii, fie că ni se oferă exemple, fie că ni se dau învăţături, fie făgăduinţe. De abia deschidem Biblia şi citim „atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului" (Genesa 4:26), şi chiar când vrem să o închidem vedem „Amin"-ul din Apocalipsa 22:21 ca încheiere. Exemplele sunt destule. Aici ne întâlnim cu credinciosul Iacov, dincolo cu Daniel care se roagă de trei ori pe zi, sau cu David care îşi cheamă Dumnezeul din toată inima. Pe munte îl vedem pe Ilie, iar în temniţă pe Pavel şi Sila. Avem o mulţime de porunci şi mii de făgăduinţe. Ce ne învaţă exemplele acestea despre importanţa şi necesitatea sfântă a rugăciunii? Putem fi siguri că, orice ar fi promis Dumnezeu în Cuvântul Său, se va îndeplini în vieţile noastre. Dacă a spus atât de multe despre rugăciune, este din cauză că El ştie că noi avem nevoie de ea. Atât de mare este nevoia noastră încât, până vom ajunge în ceruri, nu trebuie să încetăm să ne rugăm. Nu ai nevoi? Atunci mă tem că nu îţi cunoşti propria sărăcie. Nu ai nevoie să ceri mila lui Dumnezeu? Atunci poate că mila lui Dumnezeu îţi va arăta cât eşti de nenorocit! Un suflet fără rugăciune este un suflet fără Christos. Rugăciunea este gânguritul copilului încrezător, lovitura războinicului credincios, amintirea sfinţilor adormiţi în Domnul. Este respiraţia, cuvântul, alinarea, puterea, onoarea unui creştin. Dacă eşti copil al lui Dumnezeu, vei căuta faţa Tatălui tău şi vei trăi în dragostea Tatălui tău. Roagă-te ca în anul acesta să fii sfânt, umil, zelos şi răbdător. Roagă-te să ai o comuniune mai strânsă cu Christos, şi să intri mai des în sala de ospeţe a iubirii Lui. Roagă-te să fii un exemplu şi o binecuvântare pentru ceilalţi, ca să poţi trăi mai mult spre gloria Stăpânului tău. Moto-ul pentru acest an să-ţi fie „Stăruiţi în rugăciune".

SEARA

Să-ţi învioreze popoarele puterea. Isaia 41:1

Toate lucrurile de pe pământ au nevoie de înviorare. Nici un lucru creat nu trăieşte prin sine însuşi. „Tu înnoiesti astfel faţa pământului" (Psalmi 104:30) este declaraţia psalmistului. Chiar şi copacii, care nu-şi poartă singuri grija scurtei lor vieţi prin muncă, trebuie să bea din ploaia cerului şi să se hrănească din ascunsele comori ale pământului. Cedrii din Liban, pe care Dumnezeu i-a sădit, trăiesc doar fiindcă, zi după zi, se hrănesc cu seva din adâncul pământului. Nici viaţa omului nu poate fi prelungită fără o reînnoire de la Dumnezeu. Aşa cum este necesar să menţinem sănătatea trupului prin mâncare, la fel trebuie să ne hrănim sufletele ascultând Cuvântul predicat, citind din Cartea lui Dumnezeu şi desfătându-ne cu ospăţul poruncilor. Cât de slabe ar fi trupurile noastre dacă nu am mânca! Dar cu cât mai slab este un sfânt care trăieşte fără conducerea Cuvântului lui Dumnezeu şi fără rugăciune! Dacă credinţa noastră poate trăi fără Dumnezeu, atunci nu este de origine divină; nu este decât un vis. Fiindcă ceea ce a sădit Dumnezeu II aşteaptă, aşa cum florile aşteaptă roua. Fără o refacere permanentă nu vom fi pregătiţi pentru atacurile continue ale răului, pentru ispite şi pentru conflictele din suflet. Când se porneşte vijelia, vai de copacul care nu şi-a prins bine rădăcinile de stâncă şi nu şi-a făcut suficiente provizii de hrană. Când soseşte furtuna, vai de
marinarii care nu şi-au întărit pânzele, nu şi-au aruncat ancora şi nu au căutat un liman. Dacă permitem binelui să slăbească, răul va prinde puteri şi va lupta cu disperare pentru a ne lua în stăpânire; şi astfel, poate, va urma durerea şi disperarea şi nefericirea. Să ne apropiem de tronul îndurării divine în umilinţă. Atunci vom primi împlinirea făgăduinţei „Dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea! (Isaia 40:31).