11

Aprilie

DIMINEAŢA

Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart. Psalmi 22:14

Au auzit cerurile sau pământul un bocet mai trist? În trup şi suflet, Domnul nostru se simte slab ca apa care se scurge pe pământ. Înălţarea crucii L-a scuturat violent, i-a întins fiecare ligament, i-a îndurerat toţi nervii şi i-a dislocat toate Oasele. împovărat de propria greutate, marele Suferind a simţit încordarea crescând cu fiecare clipă a celor şase ore. Leşinul şi slăbiciunea L-au copleşit, până s-a prefăcut într-un ghem de suferinţă şi durere. Când a văzut vedenia, Daniel şi-a descris altfel senzaţiile „puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă" (Daniel 10:8). Cu cât mai slăbit trebuie să fi fost Profetul ceresc când a văzut şi a simţit mânia lui Dumnezeu! Pentru noi, senzaţiile pe care le-a îndurat Domnul ar fi insuportabile, şi am fi salvaţi de pierderea Cunoştinţei, dar El a fost rănit şi a simţit sabia. A băut cupa şi a simţit fiecare picătură.

O, Rege al Durerii! (un titlu straniu, dar adevărat
Doar Ţie, din toţi regii, datorat)
O, Rege-al suferinţei! Cât de mult Te plâng
Ştiind că toate ale mele în Tine se răsfrâng!

În timp ce îngenunchem în faţa tronului Mântuitorului, ne amintim calea prin care ne-a pregătit coroanele de slavă. Să bem din paharul Lui, ca să putem fi întăriţi pentru ceasul încercării care vine. Fiecare mădular din trupul Său natural a suferit, şi la fel trebuie să se întâmple şi cu trupul duhovnicesc. Dar din toată durerea şi chinul Său a răsărit slava şi puterea, şi la fol se va întâmpla şi atunci când trupul Său duhovnicesc va intra în cuptorul aprins.

SEARA

Uită-te la ticăloşia şi truda mea, şi iartă-mi toate păcatele mele. Psalmi 25:18

Este bine să împletim rugăciunile de durere cu cele în care ne recunoaştem păcatele - fiindcă, atunci când ne aflăm în puterea lui Dumnezeu, nu suntem absorbiţi în totalitate de durere, şi ne amintim şi de ofensele pe care I le-am adus. Este bine, de asemenea, să aducem durerea şi păcatul în acelaşi loc. David ş-a adus durerea în faţa lui Dumnezeu, şi tot în faţa lui Dumnezeu şi-a mărturisit păcatul. Poţi să-I încredinţezi orice durere, cât de neînsemnată, lui Dumnezeu, fiindcă El îţi numără perii capului, şi poţi să-i spui Lui marile dureri, fiindcă El tine oceanul în palmă. Du-te la El, oricare ţi-ar fi necazul, şi îl vei găsi gata să te ajute. Dar trebuie să-I aducem Lui şi păcatele. Trebuie să le purtăm până la cruce, ca să fie spălate în sânge de vină şi curăţate de puterea lor pângăritoare. Lecţia spirituală a acestui text este
următoarea: cu un duh smerit, trebuie să ne înfăţişăm Domnului durerile şi păcatele. Observă că tot ce cerea David referitor la durere era „uită-te la ticăloşia şi truda mea". Dar următoarea cerere este mai precisă, mai definită, mai hotărâtă, mai clară: „şi iartă-mi toate păcatele mele". Mulţi suferinzi ar fi spus: „îndepărtează-mi ticăloşia şi truda, şi uită-te la păcatele mele". Dar David nu a spus asta. El a strigat: „Doamne, în ceea ce priveşte ticăloşia şi truda mea, mă, încredinţez înţelepciunii tale. Priveşte-le, Doamne. Le las în seama ta. Aş fi bucuros să scap de ele, dar fă Tu cum doreşti. Dar cât despre păcatele mele, Doamne; ştiu ce aş vrea să se întâmple cu ele. Vreau să fie iertate; nu mai pot îndura să stau sub blestemul lor nici un moment". Un creştin consideră că durerile sunt mai puţin grave decât păcatul; poate îndura tulburările, dar nu poate purta povara vinovăţiei.