12

Februarie

DIMINEAŢA

Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Christos, tot aşa, prin Christos, avem parte de belşug de mângâiere. 2 Corinteni 1:5

Gândeşte-te la acest raport binecuvântat. Dumnezeu are o balanţă; pe un talger, aşează încercările poporului Său; pe celălalt, mângâierile lor. Când talgerul încercărilor se goleşte, la fel se întâmplă şi cu cel al mângâierilor; de asemenea, când talgerul încercărilor este plin, cel al binecuvântărilor este la fel de greu. Când se adună nori de furtună, stâlpul de foc este mai Strălucitor. Când se apropie noaptea şi vine furtuna, Căpitanul ceresc este în mijlocul echipajului. Este o mare binecuvântare să fim necăjiţi, fiindcă atunci suntem mângâiaţi de Duhul Sfânt. Încercările fac mai mult loc mângâierilor. Inimile mari iau naştere din încercări mari. Hârleţul încercărilor adânceşte izvorul mângâierii şi face mai mult loc pentru binecuvântare. Dumnezeu coboară în inimile noastre şi le găseşte pline. Începe să ne dărâme confortul şi să le golească, ca să facă loc harului. Cu cât este mai umil un om, cu atât mai multă mângâiere va avea, fiindcă va fi întotdeauna gata s-o primească. Un alt motiv pentru care suntem fericiţi în încercări este acela că atunci suntem cel mai aproape de Dumnezeu. Când hambarul este plin, omul poate trăi fără Dumnezeu. Când punga este plină de galbeni, trăim fără multă rugăciune. Dar când ni se iau proviziile, avem nevoie de Dumnezeu. După ce se scot idolii, suntem gata să-L slăvim pe Iehova. „Din fundul adâncului te chem, Doamne!" (Psalmi 130:1). Nici un strigăt nu se compară cu cel care vine din vârful .muntelui — nici o rugăciune nu este mai sinceră decât cea care iîsvorăşte din adâncul sufletului. De aceea, încercările şi necazurile ne aduc mai aproape de Dumnezeu, şi ne fac mai fericiţi; fiindcă fericirea se află aproape de Dumnezeu. Credinciosule tulburat, nu te lăsa doborât de încercările prin care treci, fiindcă ele sunt vestitorii îndurărilor cereşti.
Să ne îndepărteze inima de Tine.

SEARA

Şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac. Ioan 14:16

Tatăl Ceresc s-a descoperit credincioşilor din vechime înainte de venirea Fiului Său. El era cunoscut de Avraam, Isaac şi Iacov sub numele de Dumnezeul Atotputernic. Apoi a venit Isus, şi însuşi Fiul cel Preaiubit a fost desfătarea poporului Său. După înălţarea Sa la cer, Duhul Sfânt a devenit Conducătorul poporului, şi puterea Lui a fost manifestată din plin la Cincizecime. In prezent, El este Emanuel — Dumnezeu cu noi, locuind în şi cu poporul Său, grăbind, călăuzind şi stăpânind în mijlocul lor. Este prezenţa Lui recunoscută aşa cum ar trebui? Noi nu-I putem controla lucrarea. El este stăpân în toate lucrările, dar oare noi suntem nerăbdători să-I cerem ajutorul şi să nu-L îndepărtăm prin neascultare? Fără El nu putem face nimic, dar prin puterea Sa extraordinară putem ajunge la rezultate nesperate. Totul depinde de El şi puterea Lui ascunsă. Ii căutăm ajutorul cu respectul cuvenit în vieţile şi slujba noastră?
Nu facem adesea după capul nostru, fără să-I aşteptăm răspunsul? Să ne căim în seara aceasta de căderile din trecut, şi să cerem puterii divine să ne ungă cu ulei sfânt, ca să ardem ca o torţă în slujba Domnului. Duhul Sfânt nu este un dar temporar; El rămâne cu sfinţii. Nu trebuie decât să-L căutăm, şi El ne va găsi. El este gelos, dar milostiv. Dacă ne părăseşte la mânie, se întoarce la noi. Bun şi iubitor, nu se satură de noi, ci aşteaptă în linişte.

Păcatul m-a împins tot mai departe
Intr-un pustiu întunecat, fără iubire,
Dar harul Tău, Părinte, mă va scoate
Din groapă, la liman de fericire.