Domnul este aproape GBV

Dacă omul nu s-ar fi răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, n-ar fi fost nevoie de un „sfat de pace“. Adam n-a avut nevoie de un astfel de sfat atunci când era în grădina Eden. Omul s-a răzvrătit însă și, deși manifestările răzvrătirii pot fi diferite, ea este încă trăsătura inimii neconvertite. Răzvrătirea este de așa natură, încât pacea între om și Dumnezeu pare imposibilă; totuși – minunat har! – vedem că există nu numai pace, ci și „un sfat de pace“, adică gânduri ale lui Dumnezeu cu privire la pace, gânduri pe care doar Domnul Isus le-a putut împlini.

Presupunând că Dumnezeu ar fi făcut pace cu Adam, o astfel de pace nu ar fi putut dura, fiindcă vrăjmășia existentă în inima omului, sau cea produsă prin puterea împrejurărilor, ar fi distrus această pace foarte curând. Să privim la cazul lui Israel. El a fost așezat într-o pace exterioară cu Dumnezeu, recunoscut ca popor al Său, favorizat în orice fel, însă care a fost rezultatul? O continuă cârtire și o răzvrătire constantă! În ce privește pacea morală cu Dumnezeu, imediat ce a primit legea, Israel a făcut un vițel de aur, și astfel a falimentat complet. Așa vor sta întotdeauna lucrurile, fiindcă voința omului este îndreptată mereu către rău – „Gândirea cărnii este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu se supune legii lui Dumnezeu; pentru că nici nu poate“ (Romani 8.7).

Acum însă, „sfatul de pace“ este între Dumnezeu și Domnul Isus, de aceea el este sigur. Nu este vorba doar de pace, ci de „sfatul de pace“. Cuvântul „sfat“ implică un scop deliberat. Cât de stabilă trebuie să fie această pace cu privire la care Dumnezeu are un „sfat“, ea fiind pe deplin asigurată prin lucrarea de la cruce a Domnului Isus!

E. Dennett