Domnul este aproape GBV
Luați în vasele voastre din cele mai renumite roade ale țării și duceți‑i omului aceluia un dar: puțin balsam și puțină miere, mirodenii și smirnă, fistic și migdale. Și luați argint dublu în mâinile voastre; iar argintul care a fost pus înapoi în gura sacilor voștri duceți‑l înapoi; poate că a fost o greșeală. Luați‑l și pe fratele vostru, ridicați‑vă și întoarceți‑vă la omul acela. Și Dumnezeul cel Atotputernic să vă dea îndurare înaintea omului aceluia, ca să vă dea înapoi pe celălalt frate al vostru și pe Beniamin! Și eu, dacă este să fiu lipsit de copiii mei, lipsit voi fi!
Geneza 43.11‑14
Din această istorisire învățăm nu doar că planurile omului sunt complet inutile, ci și că preocuparea cu propriile planuri împiedică sufletul în a vedea harul lui Dumnezeu. Așa este și imaginea pe care Iacov o are cu privire la bunătatea lui Iosif, încât se gândește că trimiterea banilor înapoi ar fi fost „o greșeală“. Însă, după cum bine știm, nu este nicio greșeală la Dumnezeu. Greșeala este în întregime a omului. Orbit de planurile lui, el pierde din vedere ceea ce lucrează Dumnezeu (Geneza 43.11‑23).
După ce și‑a făcut toate planurile, în final Iacov îi încredințează pe fiii săi îndurării Dumnezeului Atotputernic. Își pune pe primul loc planurile pe care tocmai le‑a întocmit, iar pe Dumnezeul Atotputernic Îl pune pe al doilea loc. Dacă totuși ar exista vreo lacună în planurile lui, el își exprimă în mod pios speranța că îndurarea lui Dumnezeu va completa acea deficiență.
La fel Îl tratează omul pe Dumnezeu și în zilele noastre. Dumnezeu, în îndurarea Sa, L‑a trimis pe Fiul Său; Hristos a împlinit lucrarea măreață a binecuvântării, dar omul se agață cu toată forța întâi de propriile lui fapte, iar înspre îndurarea lui Dumnezeu și lucrarea lui Hristos privește doar ca spre un mijloc care poate completa micile imperfecțiuni ale strădaniilor sale omenești. Și, așa cum s‑a întâmplat în cazul lui Iacov, la fel se întâmplă în cazul fiecărui om. Planurile sale îl lasă într‑o incertitudine sumbră. Iacov este nevoit să mărturisească faptul că rezultatul planurilor sale este cu totul incert. „Dacă este să fiu lipsit, […] lipsit voi fi!“ Ce imagine tristă a modului în care omul încearcă să obțină binecuvântare de la Dumnezeu: «Fă ce poți mai bine, privește spre îndurarea lui Dumnezeu pentru a fi ajutat în ceea ce nu poți împlini, iar apoi speră în ceea ce este mai bun cu privire la viitor; și, dacă e să fii mântuit, vei fi mântuit, iar dacă nu, vei fi pierdut…»!
H. Smith