Domnul este aproape GBV
Strânge‑Mi șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel, pe care‑i cunoști că sunt bătrâni ai poporului și supraveghetori peste ei, și adu‑i la cortul întâlnirii; și să stea acolo cu tine. Și voi coborî și voi vorbi acolo cu tine; și voi lua din Duhul care este peste tine și‑L voi pune peste ei; și vor purta povara poporului cu tine și n‑o vei purta singur.
Numeri 11.16,17
Putem vedea clar că, dându‑se înapoi de la o poziție plină de responsabilitate, Moise a renunțat de fapt la un loc de demnitate înaltă și de privilegii sfinte.
A fost oferită oare o putere în plus, odată cu introducerea celor șaptezeci de oameni? Nicidecum, întrucât peste ei a fost împărțit din Duhul care fusese asupra lui Moise! Este adevărat că acum erau șaptezeci de oameni în loc de unul singur, însă înmulțirea numărului oamenilor n‑a însemnat înmulțirea puterii spirituale. Acest lucru l‑a salvat pe Moise de multă bătaie de cap, însă l‑a lipsit și de o anumită măsură de demnitate. Acum urma să fie un instrument printre alte instrumente, în loc să fie singurul instrument.
Poate că cineva ar spune că Moise, fiind un slujitor atât de binecuvântat, nu a dorit ca demnitatea să fie în întregime doar a lui, ci a căutat mai degrabă o poziție mai smerită, mai retrasă, mai în umbră. Fără îndoială, însă acest lucru nu modifică ceea ce am spus mai înainte. Moise era cu adevărat cel mai blând om de pe fața pământului; în plus, nu credem că vreun altul s‑ar fi comportat mai bine în acele circumstanțe. Însă trebuie să învățăm bine această importantă lecție practică pe care capitolul nostru ne‑o așază înainte! Chiar și cei mai aleși oameni falimentează și este limpede că Moise, în capitolul 11 din Numeri, nu s‑a aflat la înălțimea pe care o dă credința. El pare, pentru moment, să‑și fi pierdut acel echilibru al sufletului care este rezultatul sigur atunci când cineva își găsește centrul în Dumnezeul cel viu.
C. H. Mackintosh