Domnul este aproape GBV

Niciun om n‑are vreo scuză. Dumnezeu le va spune tuturor celor care au respins evanghelia Sa: „Eu am vrut, […] dar voi n‑ați vrut“ (Matei 23.37). În Scriptură nu există predestinare la pierzare. Dumnezeu n‑a hotărât mai dinainte ca vreo făptură a Lui să meargă în pierzare. Focul cel veșnic este pregătit pentru diavol și pentru îngerii lui (Matei 25.41). Oamenii se grăbesc însă într‑acolo. „Vasele mâniei“ sunt pregătite pentru pierzare nu de către Dumnezeu, ci de către ele însele (Romani 9.22). Toți cei care vor merge în cer Îi vor mulțumi lui Dumnezeu pentru aceasta. Toți cei care vor fi în iad se vor acuza pe ei înșiși pentru aceasta.

Mai mult, trebuie să ne amintim că păcătosul nu are nimic de‑a face cu planurile eterne ale lui Dumnezeu. Ce poate el cunoaște despre ele? Nimic! El are însă de‑a face cu dragostea manifestată a lui Dumnezeu, cu îndurarea Lui vestită și cu vestea bună a harului. Suntem încredințați că, atâta vreme cât vor răsuna cuvintele glorioase: „Oricine vrea, să vină și să ia apa vieții fără plată“, este imposibil ca vreun om să poată spune: «Am vrut să fiu mântuit, dar n‑am putut; am tânjit după apa vieții, dar n‑am putut ajunge la ea; fântâna a fost prea adâncă și n‑am avut cu ce să scot această apă». Astfel de cuvinte nu vor fi niciodată îndreptățite; astfel de obiecții nu‑și vor avea locul pe buzele celor pierduți. Când oamenii vor trece în veșnicie, vor vedea cât se poate de clar ceea ce acum pare obscur și încurcat, anume perfecta compatibilitate dintre harul suveran al lui Dumnezeu și punerea la dispoziție a mântuirii către toți oamenii; perfecta compatibilitate între suveranitatea divină și responsabilitatea omului. Avem nădejdea că cel credincios vede această compatibilitate încă de pe acum.

C. H. Mackintosh