Domnul este aproape GBV

Aceasta este legea jertfei pentru păcat: în locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot să se înjunghie jertfa pentru păcat înaintea Domnului: este preasfântă.

Levitic 6.25

Când venim înaintea lui Dumnezeu cu o jertfă pentru păcat, El știe că avem tendința să uităm ce a făcut Domnul Isus pentru noi, deoarece ne preocupăm cu păcatele noastre. Acest pericol este unul real. Nu am trăit cu toții experiența aceasta, mai ales în prima perioadă de după întoarcerea la Dumnezeu, deși știam că păcatele ne fuseseră iertate? Cât de dezamăgiți am fost deseori de noi înșine, căci am văzut așa de multe greșeli! Ne‑am gândit, probabil, că am păcătuit chiar mai mult decât înainte. Nu, nu am păcătuit mai mult decât înainte, numai că acum recunoaștem păcatul, iar înainte nu‑l recunoșteam! Nu ne‑am întrebat și noi cu nedumerire: «Sunt cu adevărat credincios? Mă poate primi Dumnezeu așa? Imposibil ca cineva care s‑a întors la Dumnezeu să se poarte astfel!»? Însă Dumnezeu spune: «Adu jertfa pentru păcat, astfel ca, prin aceasta, să vezi cât de îngrozitor este ceea ce tocmai ai făcut, încât Domnul Isus a trebuit să sufere. Însă adu jertfa pentru păcat în locul unde era sacrificată arderea‑de‑tot, ca să vezi, în același timp, că Domnul Isus a înfăptuit lucrarea într‑un mod așa de minunat, încât nu numai că acest păcat a fost șters dinaintea dreptului Dumnezeu, ci și că El M‑a slăvit nespus de mult».

Aceasta înseamnă, în imaginea jertfei pentru vină, că El a plătit pe deplin vina noastră și a adăugat, pe deasupra, a cincea parte, așa încât Dumnezeu este mai mult decât satisfăcut. Ce realitate minunată! Noi venim cu inimile adânc lovite și conștienți de ceea ce am făcut și de cât de răi suntem din fire; apoi Dumnezeu spune: «Privește la Domnul Isus ca Ardere‑de‑tot. El a făcut mult mai mult decât să pună totul în ordine, căci El a plătit și a cincea parte». Atunci, cu toată smerenia și cu toată pocăința, dar și cu tristețe cu privire la ceea ce noi am făcut și suntem, va fi totuși bucurie în inima noastră că El le‑a făcut pe toate bine.

H. L. Heijkoop