Domnul este aproape GBV

Istoria căderii lui David este deopotrivă tristă și instructivă. Păcatul lui și consecințele sale de durată conțin multe lecții importante pentru noi. Dumnezeu dorește să ne învețe și pe noi din greșelile altora, așa încât relatează trista întâmplare de aici pe multe pagini ale Scripturii.

David a fost un om după inima lui Dumnezeu, de aceea, dacă un astfel de lucru i s‑a putut întâmpla lui, noi de asemenea suntem în pericol – „Cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă“ (1 Corinteni 10.12). Ceea ce David făcuse în secret a fost scos la iveală, iar lucrul acesta a constituit o ocazie pentru ca vrăjmașii Domnului să hulească Numele Său sfânt, lucru pe care îl vedem întâmplându‑se și astăzi. Trebuie să conștientizăm că păcatele noastre au consecințe vaste, care conduc atât la dezonorarea Domnului, cât și la rănirea semenilor.

David a lăsat garda jos și, când a fost confruntat cu ispita, mai degrabă decât s‑o judece îndată, el s‑a preocupat cu ea, iar în cele din urmă i‑a cedat. Dacă mâna noastră ne face să păcătuim, ar trebui mai degrabă s‑o tăiem, decât s‑o lăsăm să fie instrumentul prin care să fim nimiciți (Marcu 9.43).

David însă, deși a fost vrednic de moarte (2 Samuel 12.5‑7), a căpătat îndurare și a fost iertat. Dar cât despre consecințe, pe acestea a trebuit să le sufere vreme de mulți ani (versetul 10). De exemplu, atunci când David a auzit ceea ce se întâmplase cu Tamar, fiica lui, s‑a mâniat foarte tare, dar nu citim că ar fi acționat în vreun fel ca să repare ceva (2 Samuel 13.1‑22). Poate că propria cădere l‑a făcut incapabil să aplice judecata în cadrul familiei sale.

Cu toții avem căderi în viețile noastre, de aceea să venim la Domnul, să ne mărturisim greșelile și să primim iertarea pe care El a promis‑o, după care să trăim cu smerenie și împlinind Cuvântul Său (1 Ioan 1.9).

A. Blok