Domnul este aproape GBV

Și el a zis: „Departe de mine să fac aceasta! Omul în a cărui mână s‑a găsit potirul, acela va fi robul meu, iar voi suiți‑vă în pace la tatăl vostru“.

Geneza 44.17

Beniamin se afla acum în aceeași poziție în care se aflase odinioară Iosif, anume de a fi cel mai tânăr și mai iubit fiu al tatălui. Și el de asemenea va ajunge în aceeași poziție în care se aflase altădată Iosif, anume în robie. Cei zece frați sunt cu totul liberi, așa cum fuseseră și odinioară, și se puteau întoarce la tatăl lor în pace. Ce vor face ei în aceste împrejurări? Vor acționa din nou așa cum au făcut‑o în zilele din vechime în ținuturile Dotanului? Își vor lăsa fratele pradă robiei, în ciuda faptului că știau că este nevinovat?

Acesta fusese modul în care acționaseră față de Iosif; vor face ei acum același lucru și cu privire la Beniamin? Oare se vor întoarce la Iacov din nou nepăsători față de durerea patriarhului? Vor inventa oare iarăși povești cu privire la absența lui Beniamin, așa cum făcuseră în legătură cu lipsa lui Iosif?

Din fericire, lucrurile se schimbaseră! Harul acționase în acești oameni, iar pocăința de asemenea își făcuse lucrarea. În fața întrebărilor cercetătoare ale lui Iosif, „ce faptă ați făcut?“, „n‐ați știut că un om ca mine poate cu adevărat să ghicească?“, ei mărturisesc adevărul în totalitate!

Aceasta este întotdeauna calea harului. Așa a lucrat Domnul și cu femeia păcătoasă care se afla „aproape de ogorul pe care Iacov l‑a dat lui Iosif, fiul său“. Provocarea Domnului, „du‑te, cheamă‑l pe bărbatul tău!“, era doar un alt mod de a spune cuvintele rostite de Iosif: „Ce faptă ați făcut?“. Cât de clar i‑a descoperit Domnul acelei păcătoase vinovate ce era El, anume Acela care poate „cu adevărat ghici“, căci femeia imediat a mărturisit: „Mi‑a spus toate câte am făcut“!

În ce ne privește, nicidecum nu putem fi fericiți și liniștiți în prezența Domnului gloriei, până nu ajungem să înțelegem că El cunoaște toate lucrurile rele pe care le‑am făcut și că, în ciuda tuturor acestora, ne iubește infinit.

H. Smith